Acasă » Scurt istoric

Scurt istoric

Viața culturală a localității Pașcani a fost marcată, la debut, de înființarea Clubului “Unirea” (1873) ce oferea o sală pentru concerte, teatru şi film. În 1949 ia ființă Casa de Cultură în sediul căreia, în anul 1950, începe să funcționeze şi Biblioteca orășenească. În contextul istoric specific fiecărei etape de dezvoltare, în localitatea Pașcani se înființează, pe rând, unități destinate educației. La sfârșitul primului război mondial, în 1918, este înființat un gimnaziu mixt în Pașcani iar în 1932 ia ființă Gimnaziului Teoretic de Băieți CFR.

Pe harta unităților destinate formării și educării tinerelor generații, apare în 1959 și Clubul Copiilor.

Până în octombrie 2010, activitatea Clubului Copiilor s-a desfășurat în fosta casă Iordache Cantacuzino, situată pe Aleea Parcului Nr. 7. Clădirea veche a fost construită în anul 1640 de către Marele Spătar Iordache Cantacuzino. Clădirea a avut de suferit de pe urma diferitelor calamități și distrugeri. În anul 1904 a fost reconstruită în forma sa actuală. Din vechea clădire a rămas numai balconul, care poate fi și astăzi admirat.

Începând cu anul școlar 2010-2011, activitățile cercurilor din cadrul Clubului Copiilor Pașcani se desfășoară într-un sediu nou, modern, situat în str. Vasile Alecsandri, nr. 12.

Pe parcursul celor 58 de ani de existență, numărul cercurilor ce au funcționat în Clubul Copiilor Pașcani (și implicit numărul copiilor participanți la activitățile cercurilor) a cunoscut o evoluție pozitivă, așa cum este redat în tabelul de mai jos:

An școlar Nr. cercuri Nr. norme Nr. cadre didactice
1959 4 3 3
1989 16 16 16
2002 17 17 17
2016 15 15 15