Acasă » 2020 » iulie

Arhiva Lunii: iulie 2020

Noutăți în oferta educațională a Clubului Copiilor Pașcani

Începând cu anul școlar 2020-2021, elevii claselor a IV-a și a V-a ai cercului de Informatică vor avea o programă de studiu îmbogățită cu elemente de matematică predate în limba engleză. Conținuturile alese de doamna profesor Irina Rotariu vor completa noțiunile studiate în școală, insistându-se pe caracterul practic al acestora și pe dezvoltarea competențelor de înțelegere și comunicare în limba engleză.

Maths Funny Joke Great - Maths - Sticker | TeePublic

Avantajele sistemului bilingv sunt de necontestat. Pe lângă abilitățile foarte bune de comunicare, se dezvoltă și cele de ascultare, din moment ce creierul trebuie să lucreze mai mult pentru a distinge diferitele tipuri de sunete din două limbi, precum și capacitatea de memorare.

From Bilingual EA to International VA… - Executive Secretary

Ideea acestui opțional s-a născut în cadrul proiectului Erasmus ”Innovative Cross-curricular Lessons”, coordonat de Clubul Copiilor Pașcani, unde profesorii implicați au avut ocazia să asiste și să predea în regim bilingv și să constate beneficiile acestuia.

Vă reamintim că participarea la cercurile noastre este gratuită, iar înscrierea se face prin completarea acestui formular și a cererii de înscriere.

În atenția chimiștilor mici și mari

Vă oferim spre consultare un ghid pentru cercul de chimie experimentală util atât pentru profesori, cât și pentru elevi. Acesta a fost conceput de profesor gr. I Maria Vatamanu și poate fi descărcat de aici.