Acasă » Noutăți

Categoria Noutăți

Code Week la Clubul Copiilor Pașcani

Pe 12 octombrie s-au finalizat cele două ateliere desfășurate în parteneriat cu Clubul de Ecologie și Turism Moldavia, în cadrul săptămânii europene a programării CodeWeek 2019.

Primul dintre ele, denumit “Atelier de inițiere în programare și robotică pentru fete” a reunit în laboratorul de informatică elevi cu vârsta între 7 și 15 ani, în majoritate fete, care au înțeles că programarea nu reprezintă un domeniu destinat exclusiv bărbaților. Întreg atelierul a fost gândit pentru a ne alinia eforturilor statului român și a celor 193 de state ale ONU de a îndeplini obiectivele  Agendei 2030 pentru dezvoltare durabilă, în cazul nostru Obiectivul 5 – Egalitate de gen – Realizarea egalităţii de gen şi împuternicirea tuturor femeilor şi a fetelor. De la începuturi, lumea tehnologiei a fost dominată de bărbați, iar oricine spune cuvantul “programator” asimilează, involuntar, imaginea unui programator cu cea a unui barbat. Prin prezentarea unor modele de succes, am încercat să schimbăm această mentalitate, să încurajăm participantele pentru a învăța programare. Au făcut primii pași în acest sens, cu robotul MBot și programul Scratch. Trebuie să menționăm că acest robot programabil a fost achiziționat tot în cadrul unui eveniment Meet and Code, la inițiativa partenerilor noștri de la Clubul de Ecologie și Turism Moldavia.

Al doilea atelier, ”Programare, utilizare și prelucrare date pentru aparat de monitorizat nivelul poluării și calității aerului” a vizat combinarea programării, cu acțiuni concrete referitoare la Agenda 2030 – Obiectivul de Dezvoltare Durabilă 13: „Luarea unor măsuri urgente pentru a combate schimbările climatice și impactul acestora”. După vizionarea unui mesaj emoționant al activistei Greta Thunberg, elevii cercurilor de informatică și chimie experimentală au făcut unele măsurători cu aparatul de monitorizat calitatea aerului și au învățat cum să interpreteze datele obținute, de la dl. Gelu Țigănașu și ing. Vasile Balan. Au conștientizat astfel, că protejarea planetei noastre este responsabilitatea fiecăruia și ca acțiuni în acest sens nu pot fi amânate.

Le mulțumim partenerilor noștri de la Clubul de Ecologie și turism Moldavia, în special domnului Gelu Țigănașu pentru inițiativa acestui proiect și pentru materialele primite.

Săptămâna CodeWeek continuă la Clubul Copiilor. În  afară de atelierele menționate anterior, agenda noastră mai cuprinde următoarele evenimente:

My binary name, desfășurat în data de 7 octombrie, cu elevi din clasele a II-a și a IV-a

Primii pași în programare, ce se va desfășura pe data de 17 octombrie la clasa a II-a A a Liceului Tehnologic Economic Nicolae Iorga Pașcani

Dancing robot, pe data de 14, 16 și 19 octombrie.

Tinerii și Programarea – primul atelier

Astăzi, 6 octombrie 2018, a avut loc în laboratorul de Informatică primul din cele 3 ateliere de programare ale evenimentului „Tinerii și programarea”. Acest eveniment se alătură inițiativei Meet and Code ce se desfășoară la nivel european în perioada 6-21 octombrie 2018, în timpul „Europe Code Week”.

Majoritatea elevilor folosesc calculatorul doar pentru jocuri, filme sau socializare și o mică parte pentru învățare. Scopul acestui atelier de programare este de a transforma copiii din consumatori de programe, în creatori de programe. În viitorul nu foarte îndepărtat, programarea calculatoarelor va avea aceeași importanță pe care astăzi o are scrisul și cititul. Dezvoltarea competențelor de programare este o tendință susținută atât în plan european (”Europe Code Week”, organizat de Comisia Europeană), cât și la nivel mondial (”Hour of Code”).

Astfel, împreună cu partenerii noștri de la Clubul de Ecologie și Turism Moldavia, elevii noștri au văzut că programarea calculatoarelor poate fi făcută în Scratch într-o manieră atractivă și de către oricine este pasionat.

Elementul surpriză al zilei a fost Airblock, o dronă programabilă, care a făcut deliciul tuturor cu acrobațiile sale. Aceasta dispune de o programare grafică prin intermediul dispozitelor Android sau iOs.

Drona Airblock se alătură celuilalt robot programabil, mBot, care a devenit un partener de programare pentru elevii cercului de Informatică încă de anul trecut, ca urmare proiectului „Atelierul de Programare”, tot în parteneriat cu Clubul de Ecologie și Turism Moldavia. Elevii noștri au, așadar, ocazia să lucreze pe două dispozitive programabile de ultimă generație și astfel să facă primii pași în programare într-o manieră foarte distractivă.

Sâmbăta viitoare vom desfășura al doilea atelier, în care vom trece la un alt nivel al programării, alături de invitatul nostru, dl Alex Săvoaie, ce ne va vorbi despre Internet of Things și despre cât de departe ne poate duce programarea.

Le mulțumim încă o dată celor care au inițiat acest proiect, dl Gelu Țigănașu, vicepreședinte al Clubului de Ecologie și Turism Moldavia și dl ing. Vasile Balan.

Deschiderea Festivă la Clubul Copiilor Pașcani

Sâmbătă, 29 septembrie 2018, la ora 10, va avea loc, în sala de festivități a Clubului Copiilor Pașcani, deschiderea festivă a cursurilor anului școlar 2018-2019.

Înscrierile pentru cele 11 cercuri din oferta educațională a acestui an școlar continuă și în această perioadă. Cererea de înscriere se poate descărca de aici. Aceasta trebuie depusă la sediul unității noastre din str. Vasile Alecsandri, nr. 12, împreună cu o copie după certificatul de naștere a copilului.

Din oferta noastră educațională fac parte următoarele cercuri:

  • Canto clasic și popular – prof. Mihaela Ungureanu
  • Chimie Experimentală – prof. Maria Vatamanu
  • Coregrafie – prof. Ștefan Dimitriu
  • Floricultură – prof. Maria Cepoi
  • Informatică – prof. Irina Rotariu
  • Karting – prof. Gabriel Ciopraga
  • Muzică Ușoară – prof. Costel Lupei
  • Orchestră Muzică Populară – prof. Costel Lupei
  • Pictură – prof. Elena Carp
  • Șah – prof. Radu Buzenchi
  • Tenis de Masă – prof. Radu Ifrim

Filiala Hălăucești vă propune următoarele cercuri: Gimnastică ritmică – prof. Genovica Dumea, Fotocineclub  și șah – prof. Radu Buzenchi, Sanitarii Pricepuți – prof. Mioara Mocanu.

La filiala Ruginoasa vor funcționa următoarele cercuri: Tapiserie – Țesătorie – prof. Irina Axinia și Chimie Experimentală.

Oferta educațională a Clubului Copiilor Pașcani

Anul școlar 2018-2019 aduce schimbări importante în oferta educațională a Clubului Copiilor Pașcani. Fiecare cerc și-a diversificat conținuturile pe care le va aborda, iar grupele de elevi vor fi constituite într-o manieră mai specifică decât până acum. Astfel, elevii vor opta la înscriere pentru unul din domeniile pe care le oferă cercul pe care și l-au ales.

La Cercul de Informatică, se vor forma 9 grupe a câte 12 elevi, ce vor opta pentru unul din următoarele domenii: Aplicații de birotică, Robotică, Editare video, Programare, Grafică pe calculator, Web design.

Cercul de Coregrafie oferă în anul școlar următor domenii variate, cum ar fi: Dans modern, Dans clasic, Folclor, Folclor stilizat, Dans de caracter și de societate, Turism si orientare.

La cercul de Muzică Ușoară, copiii vor putea opta pentru: Clarinet, Saxofon, Pian sau Canto.

Cercul de Karting adaugă în ofertă și Ciclism pentru copii-antrenamente de indemanare si obstacole, Mecanica pentru copii, Legislatie rutiera pentru copii.

La cercul de Pictură, elevii vor putea opta pentru Pictura decorativa, Pictura de sevalet, Pictura pe sticla.

Cercul de Tenis de Masă își diversifică oferta educațională, având următoarele optiuni: Tenis de masa, Badminton, Handbal.

Cercul de Chimie Experimentală propune pentru anul școlar următor 13 grupe de elevi pentru următoarele optiuni: Chimia și mediul, Chimia și calculatorul, Chimia și viața, Minuni în eprubeta, Cât mai aproape de stele, Chimia prin probleme și lucrări de laborator, Chimist curios, om sănătos, Familia soarelui, Să cunoaștem Universul, Universul un mister.

Cercul de Floricultură le propune elevilor următoarele domenii: Florile- parfum și culoare, Am și eu grădina mea, Specii floricule de apartament, Pledoarie pentru viață, Specii floricule pentru parcuri și grădini.

Noutatea anului școlar 2018-2019 o constituie înființarea a 4,5 grupe de șah și 4,5 grupe de canto clasic și popular.

Elevii se pot înscrie încă de pe acum, la unul sau mai multe din aceste cercuri. Pentru aceasta trebuie să vină la sediul nostru din strada Vasile Alecsandri, nr. 12 pentru a completa cererea de înscriere. Această cerere poate fi descărcată și de aici și depusă la sediul unității. Precizăm că aceste cursuri vor începe pe 10 septembrie 2018, iar locurile sunt limitate. 

[envira-gallery id="345"]

Concurs interjudețean de dans

Clubul Copiilor Pașcani organizează concursul interjudețean de dans „Armonii dansante”, cuprins in CAERI 2018, al MEN nr.3076/17.01.2018, domeniul cultural- artistic, dans, poziția 734. Pentru detalii contactați-ne la tel: 0724501925.

Concurs județean de informatică

Clubul Copiilor Pașcani și Liceul Tehnologic Economic „N. Iorga” Pașcani organizează, în data de 19 mai 2018, concursul județean de informatică – „Copilăria între poveste și calculator”, cuprins în CAEJ 2018, aprobat de ISJ Iași, cu nr. 315/19.01.2018, domeniul științific, pozitia 150. În acest document găsiți invitația, regulamentul concursului și fișa de înscriere.
Va așteptăm cu interes să participați!
Coordonatorii,
pof. ROTARIU Irina Ștefana și prof. TCACI Carmen.

Lista funcțiilor contractuale din cadrul Clubului Copiilor Pașcani

În documentul acesta veți găsi lista funcțiilor contractuale din cadrul Clubului Copiilor Pașcani, conform art.33 din Legea 153/2017 începând cu 01.03.2018.